
Piesă Tehnică la comandă
Îți facem piesa de care ai nevoie, din plastic rezistent: piese de schimb, suporturi, roți dințate, capace sau carcase. Ne trimiți o poză, un desen sau fișierul 3D, iar noi îți spunem prețul în maximum 24 de ore lucrătoare.
Despre produs
- Ce ne trimiți
- Poze cu piesa, un desen sau fișierul 3D
- Preț
- Ofertă gratuită, în maximum 24 de ore lucrătoare
- Execuție
- De regulă 3 zile lucrătoare de la confirmare
- Cantitate
- De la o bucată până la serii mici
Ce fel de piese printăm
- Piese de schimb greu de găsit sau care nu se mai fabrică: clipsuri, capace, butoane, roți dințate
- Suporturi, adaptoare și flanșe pentru motoare, senzori sau camere
- Carcase pentru electronică și cutii de protecție
- Dispozitive de fixare și poziționare (jiguri) pentru atelier sau producție
- Prototipuri funcționale înainte de producția în serie
Cum ceri o ofertă
Ne spui în câteva cuvinte ce piesă vrei și, dacă poți, adaugi o poză cu ea lângă o riglă. Un desen cu dimensiuni sau un fișier 3D (STL, STEP, 3MF) ajută, dar nu sunt obligatorii; dacă piesa trebuie desenată de la zero, îți spunem costul înainte să începem.
Apoi alegi unde va fi folosită piesa (în casă, afară, lângă căldură sau dacă trebuie să fie flexibilă) și cât de solidă trebuie să fie. Materialul potrivit îl alegem noi și revenim cu prețul și termenul de execuție în maximum 24 de ore lucrătoare.
Ce materiale folosim
- Pentru piese de casă: PETG, rezistent și ușor flexibil, nu se teme de umezeală
- Pentru afară: ASA, care nu se decolorează și nu crapă la soare sau la ger
- Lângă căldură (mașină, motor, aparate): ABS, policarbonat sau nylon
- Pentru piese flexibile (garnituri, protecții): TPU, un plastic asemănător cauciucului
- Pentru efort mare: nylon armat cu fibră de carbon, rigid și ușor
Citește și: Ce material alegi pentru piese tehnice printate 3D